Cu mașina spre litoralul turcesc

În ultimii ani am tot mers cu mașina spre Turcia – în primul rând pentru că am încercat să reducem costul total al vacanței, apoi pentru că nouă ne place mult Turcia și e o bucurie să fim pe cont propriu și să oprim pe unde ne dorim, dar, mai ales, pentru că am legat vacanța de Paște cu cea de 1 Mai și nu am fi găsit chartere care să se potrivească cu perioada dorită de noi. Ținând cont și de faptul că au crescut copiii și am zis că e ușor să comunicăm cu ei și să aflăm din timp când vor o pauză sau dacă e ceva ce nu le convine, am pornit destul de liniștiti la drum.

După calculele noastre, drumul spre stațiunile din zona Antalya se împarte așa: 9 ore până la Istanbul și încă 10-11 de acolo până pe litoral. În general mergem regulamentar și ca să nu ne trezim cu amenzi, dar și pentru că mașinii noastre îi crește foarte tare consumul la viteze de peste 130 km/oră.
De obicei plecăm seara din București ca să
ajungem dimineața la Istanbul, iar din Istanbul spre litoral mergem tot noaptea.
La întoarcere am încercat diverse variante:

• să oprim la Pamukkale (de două ori, și a fost tare bine să ne trezim acolo dis de dimineață, să fim printre primii vizitatori și apoi să ne continuăm drumul)
• să luăm ferryboatul de la Bandirma (o stație mică, unde nu prea vin autoturisme ci mai mult vehicule de transport marfă) și așa să avem 5 ore de somn până la Tekirdag (dar să stăm cu grija că nu știm sigur dacă găsim loc pe vas)
• sau să facem tot drumul înapoi dintr-o bucată. Caz în care, porniți sâmbătă la prânz din Antalya, am făcut 21 de ore până la București, cu o singură oprire la restaurant și câteva pauze de alimentare.

Din toate drumurile noastre, unul singur n-a semănat deloc cu planurile făcute: cel din aprilie 2022.

Am plecat seara din București și, după calculele noastre, 9 ore mai târziu am fi ajuns Istanbul. Ziua următoare fusese deja plănuită în detaliu. Doar că, știți cum e cu socoteala de acasă? Exact… adesea nu se potrivește cu realitatea. Am ales să plecăm într-o zi de sărbătoare – Vinerea Mare, zi liberă și pentru noi, și pentru bulgari – așa că la ieșirea din România deja se formase coadă la vamă. Am cumpărat vigneta online (mai scumpă decât la ghișeu…) și am tranzitat Bulgaria ușor. Cu puține excepții, drumurile naționale sau europene sunt de calitate bună și bine marcate, dar chiar și așa am mers respectând limitele de viteză impuse de fiecare sector de drum. Spre dimineață eram aproape de graniță.

Există 3 puncte de trecere a frontierei între Bulgaria și Turcia și noi, fără să știm, l-am ales pe cel cu infrastructura cea mai redusă și cu timpii de așteptare cei mai mari: vama de la Malko Târnovo – Derekoy. Și aici toate planurile ni s-au dat peste cap, pentru că am avut nevoie de 10 ore pentru a parcurge ultimii trei kilometri din Bulgaria. 10 ore de așteptare (de la 10 dimineața până seara la ora 20) pe un drum în mijlocul pustietății, fără toalete, restaurante sau magazine – cu excepția unei benzinării aproape de vamă, la care am ajuns după vreo 8 ore de stat în coloană. Vara, când turcii care muncesc în străinătate călătoresc și ei în număr mai mare, în acest punct de trecere a frontierei se stă și 14 ore, așa că ar fi bine să vă informați și despre acest aspect înainte să porniți la drum. Aglomerația se creează din cauza procedurilor de intrare în Turcia, care iau timp: toată lumea coboară din mașini, se prezintă cu pașaportul la un ghișeu și acolo fiecare persoană în parte este fotografiată. Apoi proprietarul mașinii merge cu actele la alt ghișeu, unde este luat în evidență (turcii sunt foarte atenți la acest aspect și, odată ce ai intrat în țară cu o mașină, trebuie neapărat să ieși cu ea – indiferent dacă pe roți sau pe platformă, în cazul vreunui accident). De aici se merge la încă un ghișeu unde se achită o taxă de drum și contravaloarea unui sticker care se aplică pe parbriz (și care, apoi, se încarcă cu diverse sume, în funcție de distanța pe care o vei parcurge și de categoriile de drum pe care vei merge). Cu toate documentele se merge la al patrulea ghișeu, unde se verifică dacă ai respectat toți pașii enumerați mai sus (și ești întors, dacă este cazul, pentru etapele neparcurse corect). Dacă ați reușit să treceți și de el, atunci deja vă puteți considera în vacanță.

Drumurile în Turcia sunt foarte bune și deloc aglomerate – cu excepția porțiunii care tranzitează Istanbulul și care, dacă o parcurgi în perioadele de vârf, îți poate lua câteva ore bune. Deși noi prin Turcia folosim aplicația Here in varianta offline, pentru Istanbul ar fi bine să aveți o aplicație conectată la internet ca sa știți exact situația din trafic (dacă am fi făcut și noi la fel, n-am fi pierdut vreo două ore în blocaje până sa înțelegem că pe strada unde ne doream noi să intrăm era un uriaș miting cu prezentări de tehnică militară).

Pentru cei neobișnuiți cu traseele lungi, Istanbul poate fi locul unde să oprească pentru odihnă. Variantele de cazare sunt numeroase, iar prețurile – pentru toate buzunarele. Un aspect ce nu trebuie neglijat este parcarea – dacă nu este inclusă, poate ajunge și la jumătate din prețul camerei.

Dacă până la Istanbul drumul durează în mod normal 9 ore, de aici mai aveți de parcurs încă 11 până la stațiunile din zona Antalyei. Contrar legendelor, în Turcia se conduce foarte corect (Istanbul fiind, să zicem, o excepție). Asta poate și datorită filtrelor dese ale Poliției (noi am prins cel puțin unul la fiecare sută de kilometri). Deși sunt porțiuni lungi în care nu veți trece prin localități, pe marginea drumului există multe locuri de popas, cu restaurante nepretențioase dar foarte bune. Există suficiente stații de carburant, la toate se poate plăti și cu cardul iar benzina și gazul sunt mai ieftine decât în România (noi mergem cu GPL și aici cel mai mult am dat 2,7 lei/litru).

Noi am parcurs acest traseu cu un SUV cu motor de 2.000 cmc cu alimentare hibridă (benzină / GPL) și am plătit în final 1500 de lei pentru combustibil și taxe de drum.

Din cauza inflației uriașe, lira turcească nu prea mai are valoare, așa că totul prin Turcia s-a ieftinit mult. Am mâncat de 3 ori la restaurante în afara hotelului (la sosire și plecare), supe, fel principal, salate, deserturi, sucuri și ceaiuri și am plătit, pentru 4 persoane, 120 de lei, 80 si apoi 100 de lei. Și la supermarket diferențele sunt sesizabile: uleiul e la jumătate de preț iar detergenții costă cam 30% din cât costă la noi. Recunosc că, având loc în portbagaj, am profitat și am cumpărat astfel de produse în cantități mai mari (dar pentru consum propriu, nu comerț) și nu am avut probleme la vamă.
Una peste alta, dacă vă place să conduceti (sau puteți face asta mai multe ore în șir), dacă vreți o variantă mai ieftină de transport spre litoralul turcesc sau vreți să vă faceți singuri programul în vacanță, eu recomand drumul cu mașina spre Turcia.