Numele meu este Iza. Îmi place să scriu, îmi place să călătoresc și îmi place să-mi “croiesc” singură vacanțele – indiferent că sunt ieșiri de weekend sau circuite de 3 săptămâni. De obicei caut cele mai ieftine variante, citesc mult înainte de a pleca și prefer să petrec câteva ore printre localnici, la piață, în loc să “bifez” muzee puse pe liste de oameni cu care eu nu am nimic în comun. În general călătoresc doar cu familia, și asta pentru că ne plac aceleași lucruri și avem același ritm, dar îmi place să-i ajut și pe alții să își organizeze ieșirile, pentru că mă bucură să văd oameni care ies din casă și descoperă lumea.