Îmi încep blogul scriind despre vacanța noastră în Oman nu doar pentru că, după ce am ajuns aici, ne-am dat seama că avem o a treia candidată la titlul de “cea mai frumoasă țară în care am ajuns” (alături de Thailanda și Iordania) ci pentru că, din toate plecările de până atunci, excursia în Oman a fost cea mai greu de organizat. Efectiv nu reușeam să găsesc suficiente informații de la alți turiști, nu îmi ieșea să le pun cap la cap pe cele pe care le aveam, părea că nu o să pot optimiza timpul ce urma să îl petrecem acolo – așa că la un moment dat am zis că mai bine renunț. Să fi găsit atunci rândurile de mai jos…
Cum am ajuns să petrecem o săptămână de vacanță în Oman? Am descoperit această ţară efectiv din întâmplare. Cumpărasem bilete de avion spre Dubai şi apoi mi-am dat seama că avem prea multe zile de petrecut acolo, așa că era musai să le împart cu altă destinație. În pană de idei, am intrat pe Google să văd cu cine se învecinează Emiratele Arabe Unite. Așa am aflat că “Beauty has an address. Oman”, dar şi că românii pot primi viza pe zece zile direct din vamă, pentru aproximativ 50 de lei. Suna prea bine, așa că am început să cautăm sfaturi pentru o călătorie în această țară de care, spre rușinea mea, nici măcar nu auzisem până atunci…
Prea puține experiențe descrise însă de cei care au fost înaintea noastră în Oman fac ca într-un final să mă bazez doar pe site-ul oficial al Sultanatului. Aici însă găsim atâtea obiective, încât o săptămână deja pare insuficientă! Munți, deșert, fiorduri, mare, castele incluse în patrimoniul UNESCO, canioane pe care le poți străbate înot sau cu mașina, totul pare a fi la superlativ! Apare o altă problemă: cum vizităm ţara, cu ce ne deplasăm? Transportul în comun este ca inexistent, aşa că ne rămâne doar varianta maşinii închiriate. Agențiile de rent a car din Oman au prețuri uriașe pentru bugetul nostru, multe cer și permis de conducere internațional, pe care nu îl avem, așa că ne mutăm atenția spre agențiile din Dubai, unde oricum ajungem cu avionul.
Companiile de rent a car din Dubai răspund greu. Acolo totul se întâmplă cu voia Domnului… “Veţi avea o ofertă azi, inshallah”. Şi răspunsurile vin: unii nu ne dau maşina dacă trecem graniţa în Oman. Alţii ne lasă, dar numai cu anumite categorii de vehicule (cele de lux, mașinile de teren și Dacia Duster sunt pe lista de “nu”). Mai spun că putem lua maşina, dacă nu mergem în sud, spre Yemen. Atâtea obstacole… În cele din urmă, Budget sunt singurii care spun DA, fără prea multe condiţii. Bugetul nostru ne permite să rezervăm doar un Opel Corsa cu cutie manuală – ne va costa 23 USD/zi, la care se adaugă 20% pentru că vrem să trecem dincolo. Plus nişte asigurări suplimentare, dar nu mai contează. Alhamdulillah! Lăudat fie Domnul… Ajunşi în Dubai, aflu că nu au nici aşa maşină mică, nici vreuna cu cutie manuală, aşa că beneficiem automat de un upgrade și primim o Toyota Yaris Sedan cu doar 3.000 km la bord, cu care mergem direct la benzinărie. Iar când vedem că avem de dat 1,5 lei pentru un litru de benzină… Mai mult ca perfect! La drum!
Prima destinaţie, peninsula Musandam. Enclavă situată în Strâmtoarea Ormuz. “Norvegia Arabiei”, datorită dantelei de fiorduri pe care munţii Hajar o formează atunci când își prăvălesc stâncile sterpe și răsucite în mare. Peisaje nepământene. Ce mai, știam toate descrierile de pe net, și era cât pe ce să rămân doar cu ele, pentru că la vama din Emirate aflu că, în aeroport, nu am fost introdusă în sistem și, deci, nu pot ieși dintr-o țară în care nu am intrat. Nu suna bine… și planul nostru pentru ziua respectivă nu fusese făcut ținând cont de eventuale întârzieri. Dar nimeni nu părea impresionat de agitația mea – nu greșisem cu nimic la aeroport, acum închiriasem mașina, plătisem în avans o croazieră pentru ziua respectivă, eram contra cronometru… După două ore de stres și câteva rânduri de Inshallah, timp în care funcționarii calmi s-au salutat și pupat cu nasul fiecare cu fiecare, se rezolvă, nu știu cum, problema și mi se pune ștampila în pașaport. Îi mulțumesc în fugă lui Allah, plătesc o taxă de ieșire din țară – echivalentul a 40 de lei – și intru în Oman.
Drumurile aici sunt perfecte. Autostrăzi luminate, multe dintre ele tăiate în munte, de muncitorii indieni și pakistanezi. Mă mir că peste tot se lucrează: unde sunt două benzi pe sens, se mai face și a treia. Unde e un giratoriu, se face un pod. Între localități viteza maximă admisă e de 120 km/oră și radarele fixe amplasate pe margine mă conving să nu calc prea tare accelerația. În localități sunt praguri de sol. Multe și înalte. Din beton. La fel de convingătoare… Motiv pentru care am ajuns la limită în portul de unde urma să pornim în croazieră, cu un vapor micuț făcut din lemn.
Odată urcați pe vas, ne-am liniștit. Nici n-ai cum altfel – oamenii ăștia trăiesc în alt ritm, și chestia asta se ia. “Dacă se poate rezolva, de ce să te agiți? iar dacă nu se poate rezolva, atunci de ce să te agiți?” Câtă dreptate putea să aibă căpitanul – un bătrânel simpatic, care nici să stea așezat în fund nu făcea efortul, ci stătea întins pe jos, sprijinit în cot. Ne-a dus pe lângă sate pescărești izolate complet de restul lumii, agățate de stânci, a oprit lângă două insule unde știa locuri potrivite pentru snorkeling, ne-a oferit prânzul pe barcă și, la întoarcere, ne-a dus prin locuri unde știa că vom vedea delfinii, cu care ne-am si luat la intrecere. Deja uitasem de toate grijile din vamă, care noroc că nu s-au repetat a doua zi, când a trebuit să intrăm iar în Emirate pentru a trece apoi în restul Omanului.
0 Comments