Fragment în avanpremieră din „Revoltă în deşert”, de T.E. Lawrence - 28 Aprilie 2015

Amintiri din Călătorie recomandă: Revoltă în deşert
Autor: T.E. Lawrence
Traducere şi prefaţă: Mircea Eliade
Cuvînt înainte: Mircea Anghelescu
Carte publicată şi în ediţie digitală 
imagine
CARTEA
T.E. Lawrence a inspirat celebrul film Lawrence al Arabiei (1962), cîştigător a 7 premii Oscar, avîndu-l ca protagonist pe Peter O’Toole. 

În 1916, T.E. Lawrence este un tînăr ofiţer ataşat Biroului de informaţii al Statului-Major englez de la Cairo, pasionat de cultura arabă, de strategie militară şi de arheologie. După izbucnirea revoltei împotriva dominaţiei otomane, Lawrence îşi dă seama că arabii au nevoie de un conducător şi îl şi găseşte: Feisal, fiul mai mic al regelui Hussein, pare omul potrivit pentru a-i conduce spre victorie. Alături de Feisal, Lawrence aruncă în aer poduri şi trenuri, organizează atacuri-fulger şi ambuscade, obligîndu-i pe inamici să se retragă tot mai mult spre nord. Cînd, pe 4 octombrie 1918, părăseşte Damascul cucerit de arabi, cel care în urmă cu doi ani era un simplu ofiţer din personalul auxiliar britanic este o adevărată legendă şi are deja supranumele cu care va rămîne în istorie: Lawrence al Arabiei.
imagine
Din cuprins:
Feisal şi recruţii săi • Pornind spre Siria • Adevăratul deşert • Ospeţele triburilor • Nomazii şi viaţa nomadă • Lupta se îndreaptă spre mare • Blocaţi de iarnă • Intrarea în Damasc

„Eliade semnalează cartea încă în ianuarie 1932, cînd scrie pentru prima dată despre ea în foiletonul ziarului Cuvîntul, numindu-l pe autor «eroul celei mai romantice aventuri din războiul european»… Dar ceea ce i-a trezit cu adevărat admiraţia este că Lawrence a obţinut marile sale succese în mobilizarea triburilor beduine împotriva inamicului otoman prin capacitatea de a colabora cu acestea şi a se identifica cu modul lor de a gîndi şi trăi situaţiile cărora trebuiau să le facă faţă.” 

(Mircea Anghelescu)

AUTORUL
T.E. Lawrence (1888-1935) a fost colonel în armata britanică şi arheolog. Şi-a cîştigat celebritatea şi supranumele de Lawrence al Arabiei în timpul primului război mondial, cînd a avut un rol de prim-plan în Peninsula Arabică, mai întîi în timpul campaniei din Sinai şi Palestina, apoi, între 1916 şi 1918, în revolta arabilor împotriva dominaţiei otomane în regiune. Lawrence a inspirat celebrul film Lawrence al Arabiei (1962), cîştigător a 7 premii Oscar, avîndu-l ca protagonist pe Peter O’Toole. 

PUBLICUL 
• publicul fascinat de istoria acestui personaj celebru şi de lumea arabă în general

Colecţie: Hexagon. Istorie
Domeniu: Istorie
Format: 135x200 mm


Fragment:
Abia plecase curierul şi iată că observatorul nostru ne strigă că se ridicau nori de fum dinspre Hallat Ammar. Zaal şi cu mine alergarăm pe colină şi văzurăm după volumul şi forma lui că un tren se afla în gară. În timp ce încercam să-l zărim peste vârful piscului, el se puse în mişcare dea dreptul spre noi. Strigarăm arabilor să se aşeze în poziţie cât mai degrabă şi începu o goană nebună peste nisip şi stânci. Stokes şi Lewis, fiind cu cizme, nu puteau alerga prea repede; dar sosiră cu bine, uitând de crampele şi dizenteria lor.
Oamenii care aveau arme se postară într-un lung şir după movila care cobora dinspre tunuri dincolo de explodator, spre gura văii. De acolo vor trage direct în vagoanele deraiate la mai puţin de 150 de metri, iar distanţa de tragere pentru tunurile Stokes şi Lewis era vreo 300 de metri. Un arab se ridică din dosul trenurilor şi ne strigă ce face trenul – o precauţiune necesară, căci dacă transporta trupe şi le cobora în gara de după dealul nostru ne vedeam siliţi să ne întoarcem ca fulgerul şi să ne retra¬gem luptând pentru vieţile noastre. Din fericire, trenul îşi conti¬nuă calea cu toată viteza pe care io îngăduiau cele două locomotive bine încălzite.
Se apropia către locul unde aflaseră din raport că ne aflam şi deschise focul la întâmplare în deşert. Distingeam apropierea zăngănitului de metal al trenului în timp ce şedeam pe movilă lângă pod ca să dau semnalul lui Salem, care dănţuia în genunchi în jurul explodatorului, ţipând agitat şi rugând insistent pe Dumnezeu ca să-l încoroneze cu succes. Focul turcilor părea greu şi mă întrebam cu ce număr de oameni voi avea de-a face şi dacă mina ne va aduce destul folos ca trupa noastră de 80 de inşi să le poată ţine piept. Ar fi fost mai bine ca primul nostru experi¬ment electric să fie mai puţin complicat.
În acest moment, locomotivele foarte mari apăreau în faţa ochilor noştri la cotitură, fluierând. După ele urmau zece vagoane de marfă, înţesate cu ţevi de puşcă la ferestre şi uşi; iar în nişte cuiburi de saci cu nisip de pe acoperişuri se adăpostiseră turcii, aşteptând să tragă în noi. Nu mă gândisem la posibilitatea a două locomotive şi pe moment m-am hotărât să dau foc încărcăturii de sub locomotiva a doua, pentru ca, oricât de puţin efect va avea mina, locomotiva neatinsă să nu se poată detaşa şi să tragă vagoa¬nele după ea.
În consecinţă, când mecanicul de la locomotiva a doua se afla pe pod, am ridicat mâna spre Salem. Urmă un muget îngrozitor şi linia ferată dispăru după o coloană de fum şi praf negru cam de 100 de picioare înălţime şi lăţime. Din întunerec auzeam trosnetul spărturilor şi prelungi, zgomotoase zăngăte de metal crăpat, cu nenumărate bucăţi de fier şi plăci de oţel; iar o roată întreagă de locomotivă se învârtea azvârlită prin norul de fum înspre cer şi zbură cu răsunet armonios deasupra capetelor noas¬tre, căzând apoi încet şi greu în deşert, dincolo de noi. Cu excep¬ţia acesteia, liniştea care urmă a fost ca de mormânt, fără un strigăt de om ori o detunătură de puşcă, când ceaţa cenuşie a exploziei se trase de pe linie înspre noi, peste creasta noastră, pentru a se pierde în colinele depărtate. […]
Valea avea un aspect lugubru. Arabii înnebuniţi alergau în viteză de la un colţ la altul, cu capul gol şi pe jumătate goi şi ei, ţipând, trăgând salve în aer, luptându-se unii cu alţii cu unghiile şi cu pumnii, în timp ce spărgeau vagoanele şi cărau enorme baloturi pe care le sfărâmau lângă linie, vârându-şi mâinile şi distrugând ceea ce nu le trebuia.
Nenumărate covoare erau împrăştiate; duzini de saltele şi plapomi înflorite; pături în grămezi; haine femeieşti şi bărbăteşti de toate felurile; ceasornice, oale de gătit, alimente, muniţii şi arme. Într-o parte stăteau 30 ori 40 de femei isterice, fără voal, rupându-şi hainele şi părul, ţipând ca nişte nebune. Arabii con¬tinuau să distrugă fără să le ia în seamă, jefuind până la saţ. Cămilele ajunseseră proprietate comună. Fiecare încărca exaltat pe cea mai de aproape cămilă şi o gonea ţipând spre apus în deşert, apoi se întorcea din nou spre altă pradă.
Văzându mă destul de neocupat, femeile se repeziră spre mine, urlând să le cruţ. Le asiguram că totul va merge bine, dar nu le-am putut îndepărta până ce n-am fost scăpat de către băr¬baţii lor. Îşi ghiontiră nevestele la o parte şi îmi îmbrăţişară picioarele cu groaza agoniei unei morţi imediate. […]
Lewis şi Stokes coborâră să-mi dea ajutor. Soarta lor mă cam îngrijora, căci arabii, înnebuniţi de pradă, erau gata să atace şi prieten, şi duşman. De trei ori a trebuit să mă apăr când se pre¬făceau că nu mă recunosc şi încercau să mă jefuiască. Totuşi, uniforma kaki pătată a sergentului nu putea fi deloc atrăgătoare. Lewis înaintă spre estul liniei ca să numere pe cei 30 de inşi ucişi de el; şi, întâmplător, să găsească aur turcesc şi trofee în raniţele lor. Stokes se plimbă printre rămăşiţele podului, zări acolo cada¬vrele a 20 de turci sfâşiaţi de cel de-al doilea obuz al său şi se retrase grăbit…



Inapoi la stiri


ARHIVA