Concurs Editura Curtea Veche 2Scris de: Admin

Acest concurs s-a terminat.

Castigatori:

Castigatoarea volumului "Iertati-ma ca nu sunt japonez" de George Moise este Maria Stan din Ploiesti

imagine

Care este pretul volumului "Iertati-ma ca nu sunt japonez", de George Moise?

Raspunde-ne corect la aceasta intrebare la contact@amintiridincalatorie.ro
pana la data de 17 Mai 2011, completand toate datele tale de contact cu subiectul Concurs Curtea Veche 2 si, in urma tragerii la sorti de pe 18 Mai 2011, poti castiga volumul "Iertati-ma ca nu sunt japonez" de George Moise!
SUCCES!

Gasesti raspunsul pe: www.curteaveche.ro




Iertati-ma ca nu sunt japonez de George Moise
-prezentare de carte si scurte fragmente -

Iertati-ma ca nu sunt japonez nu este un jurnal de calatorie, ci mai degraba povestea unui fost calator, care isi gaseste tarmul. Este povestea unei Japonii vazute prin ochii unui om care incearca sa se adapteze si sa si creeze un spatiu pe care sa-l poata numi „acasa“.
Iertati-ma ca nu sunt japonez... spune autorul, la inceput, cu vinovatie, cu oarecare rusine pentru ceea ce nu este, iar mai apoi sentimentul de culpa se transforma usor in ironie. Nihon jin ja nakute, gomen nasai spunea el, apoi continua: „Uneori mi-as dori sa fiu japonez, sa ma pot preface si sa nu am nevoie sa comunic. Dar nu ma pot abtine sa nu rad in hohote sau sa nu plang cand imi vine. Asta sunt, o corcitura latino-balcanica, un lord vagabond cu radacini din Dambovita, cu dor de duca in sange, intarcat cu praf de Colentina si sunet de acordeon, imbatat cu vise si pe deasupra smintit si de cateva umblari prin lume“. 
Japonia pare a fi un test greu de trecut in materie de adaptare. Autorul s-a reintors pe bancile scolii sa invete limba, a schimbat tot felul de joburi (de la fabrica de legume pana la predarea englezei copiilor de cinci ani, de la spalat vase la figuratie pentru televiziune), a experimentat distractiile locului (de la karaoke la barurile cu hostesse), s-a inghesuit in trenuri la ora de varf, a facut tot ce se putea face sa ia forma bizara a locului. S-a casatorit...
„Daca as fi un personaj, care e de fapt povestea mea? E spectaculoasa? Nu. E povestea simpla a unui om care incearca sa citeasca ziarul. Si timp de un an, invata semne si cuvinte. Il despart o mie de semne nestiute de ziua in care va deschide un ziar si va citi. Atata tot. Nu e un erou.“

Despre autor
Dupa cum ironic se autodescrie, CV-ul lui arata ca „faianta baii unuia care a facut clisma cu guase”, un amestec bizar de cautari si rataciri, esecuri, experiente si scurte regasiri. Nascut pe 19 octombrie 1974 in Bucuresti, desi se simte un intrus in lumea cifrelor, George Moise urmeaza totusi sectia de matematica-fizica a Liceului Mihai Viteazul si apoi cursurile Facultatii de Fizica a Universitatii Bucuresti. Renunta dupa nici un an pentru a studia actoria la Universitatea Hyperion, de unde se retrage iar, picand apoi, de patru ori consecutiv, examenul de admitere la sectia de actorie a UNATC.
Lucreaza o vreme in presa, la revistele Liceenii si Cutezatorii. Colaborarea cu obscura revista de cultura Revansa ii deschide gustul pentru proza scurta. Cocheteaza si cu radioul, ca publicist comentator la Radio Romania Tineret, apoi ca scenarist la Redactia Teatru si Divertisment.
Absolva pe rand Scoala Superioara de Jurnalistica, apoi sectia de scenaristica a Facultatii de Film a UNATC. Obtine Premiul Criticii si Premiul Publicului la Festivalul Studentesc CINEMAIUBIT pentru O zi din viata lui Vasile Marinus, respectiv Ciocolata.
Dupa trei ani de „detentie” in publicitate, isi da demisia si se imbarca pe un vas de croaziera ca fotograf, experienta care avea sa-i schimbe, radical, existenta. In 2008 se muta in Japonia unde are diverse joburi ca muncitor la o fabrica de legume, profesor de limba engleza, sofer, traducator, bucatar, fotograf.
Iertati-ma ca nu sunt japonez este debutul sau literar oarecum tarziu, povestea adaptarii (sau a inadaptarii) in Japonia, suma experientelor primului an intr-o cultura total diferita sau un alt amestec bizar de cautari si rataciri, esecuri si scurte regasiri.

Fragmente din carte
"Cand am auzit prima oara de love-hotel, mi-am imaginat o spelunca ordinara, un soi de han odios cu o tiganca grasa la receptie, molfaind in coltul gurii un chistoc flescait de Carpati, care te ia cu: „Ia zi, nervosule, cat stai la babardeala?” Nu. Nimic din toate astea. Singurul lucru murdar dintr-un love hotel sunt gandurile.... In rest, totul e inhibant de curat. Love hotelul a aparut in Japonia ca urmare a lipsei de spatiu. Casele mici, familie mare, lucram pana tarziu, vrem iubire. Deci mergem la love-hotel. Pe scurt, prin ce se diferentiaza un love-hotel de un hotel normal? La un love-hotel, pe langa faptul ca te poti caza toata noaptea, ai optiunea sa inchiriezi o camera doar pentru cateva ore. De obicei, love-hotelurile au o tema: am fost odata la unul care se numea Water Hotel si peste tot curgea apa, pe pereti, la receptie, in hol... Cand am intrat in camera, la televizor rula un documentar cu viata subacvatica... Cel mai tare a fost unul la care am fost anul trecut, care se numea Christmas Hotel. Si ca atare, tot hotelul era decorat de craciun: pe balcoanele exterioare se catarau mosi craciuni, in interior totul era rosu, brazi impodobiti, cantau colinde... si afara era martie. Inutil sa spun ca asa era tot timpul anului. Ce mai au love-hotelurile: in primul rand discretie. Nu-ti cere nimeni buletinul la receptie (de multe ori nu e nimeni la receptie, iti alegi camera si intri; ca sa iesi, trebuie sa platesti la un fel de bancomat). Ar mai fi in plus: jacuzzi in loc de cada, cu televizor in baie, un alt televizor cat toate zilele in camera, canale speciale pentru Ojisan (astia trecuti de 30), lumina cu intensitate variabila si culori la alegere si doua prezervative la capatai, in caz de orice.
Pana sa gasim un love-hotel in seara aia, ne-am fatait o vreme, am intrat intr-un soi de Unirea Shopping Center (pentru ploiesteni, un fel de Omnia de alta data) in care produsele erau parca expuse fara nici o noima, de la electrice si electrocasnice, la tot felul de nimicuri; raionul sex-shop era langa cosmetice, ciorapi langa produse alimentare... Am trecut apoi pe langa dughenele unde mananci oden (un fel de mancare traditionala japoneza) si bei sake, ale caror acoperisuri de tabla ruginita contrastau puternic cu cladirile de birouri din zona, apoi am cautat unde sa stam. Love Hotelul din seara aia nu avea nici o tema, era ca toate celelalte, cu televizor mare, cu baie cu jacuzzi, cu televizor, la care niste domni respectabili picurau cu ceara o alta doamna, tot respectabila, legata fedeles, ca un muschi tiganesc. Dar un lucru merita mentionat. Cand deschideai usa la toaleta, capacul se ridica si in boxe incepea o nocturna de Chopin."


Unde ramasesem? Anul Nou. Japonezii au multe sarbatori, pe care o sa le amintim mintenas, dar de departe, cea mai importanta ramane Anul Nou. Atat de mult se investeste material si emotional, incat revenirea la depresia de zi cu zi e crunta. Jale mare.
A doua luni din ianuarie e un soi de sarbatoare a majoratului (20 de ani). O incantare pentru ochiul ridat de barbat: se imbraca fetele in kimonouri, se coafeaza mai dihai ca hostessele, of si mi ti se umplu strazile de trufandale care bocane sfios cu papucii lor de lemn de colo colo. Trece si asta.
11 februarie, Ziua Intemeierii Tarii, sa traiasca!
Nu-i zi libera, dar e oportunitate de marketing: Valentine´s Day, gretos ca peste tot. O singura chestie care-i mai salveaza: aici se daruieste (in afara de plusuri si pernute) ciocolata.
Echinoctiul de primavara. Da, si asta e sarbatoare nationala. Ora nu se schimba, japonezii n-au nevoie de pretexte de-astea ieftine sa se duca la munca.
De pe la jumatatea lui martie pana pe la jumatatea lui aprilie infloresc ciresii (cu mici diferente pe longitudine). Nu-i sarbatoare nationala, dar macar le mai trece de urat. Privitul Florilor (Hanami) devine o activitate din zona entertainment, ca mersul la film, mersul la mall sau gratarul de Pasti la Cernica.
Se scutura ciresii (ca despre asta e vorba, efemeritatea vietii, asa-i lumea trecatoare, bate-un vant, mai cade-o floare, asa-s florile, se scutura, omu´ rade sac, se bucura, mai tata, mai...), vine Golden Week. De pe 29 aprilie pana pe 5 mai, dupa cum urmeaza: ziua de nastere a fostului imparat Showa, Ziua Constitutiei, Ziua Verde - sarbatoare a comuniunii cu natura in care i se arata recunostinta pentru tot ce ofera, Ziua copilului. Nu e pe 1 Iunie ca la noi si nici 1 Mai nu au. Ziua muncii e ceva mai incolo.
A treia luni din iulie, Ziua Marii. Ca si in Ziua Verde, ii se arata marii gratitudine pentru tot ce ofera (mai mult sau mai putin de bunavoie). La cat mananca japonezii din ea, cred ca multumirea asta a lor e mai mult un fel de Saru´ mana pentru masa. (O mica paranteza pentru cei carora le curge prin vene untul stricat de-l arunca aia de la Green Peace in baleniere: nu le iau partea, dar japonezii omoara ceva mai putine balene decat hacuie baietii de prin Danemarca. Asta ca sa nu mai amintim de Groenlanda. Insulele Feroe. Islanda. Norvegia.)
A treia luni din septembrie, Ziua Varstnicilor. Nu inseamna ca in restul anului nu sunt respectati, numai ca astazi li se arata ceva mai multa veneratie, in trenuri li se cedeaza doua locuri in loc de unul, batranele neajutorate sunt trecute strada de doua ori, iar bunicilor li se aduc doua cani de apa in loc de una.
Liberté, égalité, fraternité, daca am sarbatorit echinoctiul de primavara, e pacat sa nu dam liber si de ala de toamna. A doua luni din octombrie, Ziua Sportului si a Sanatatii, sanatate-n trup, sanatate-n cap, foaie verde plop, pica apa-n beci, daca ati sti cati au nevoie de asta pe aici...
3 noiembrie, Ziua Culturii, 23 noiembrie Ziua Muncii si a respectului pentru cei ce muncesc ca altfel n-au de unde sa dea o caruta de bani pe trenuri si chirii, 23 decembrie Ziua Imparatului, banzai, banzai, de trei ori banzai! Apoi iar Anul nou. Iar depresie. Romanii intra in depresie ca raman fara bani, japonezii ar avea cu ce sa petreaca, dar ei raman fara pretext.”

Articole in concurs:
Nici un articol in acest concurs.


Taguri: Concurs Editura Curtea Veche George Moise Iertati-ma ca nu sunt japonez