Cui i-e dor de Maria Radu? Interviu cu Maria Radu, cântăreaţăInterviu realizat de Lăcrămioara Opriş la data de 24 Martie 2011

  •  
(262 voturi}
imagine

Cui i-e dor de Maria Radu?
Interviu cu Maria Radu, cântăreaţă


Frumoasa cântăreaţă a urcat pe scenă încă de la vârsta de 14 ani, cântând cu trupa Solaris. A cântat apoi alături de Direcţia 5 (în formula veche), Timpuri Noi şi Van Noizz. Printre cele mai fredonate piese ale sale se numără: „Pas cu pas”, „Lângă inima mea, vine inima ta” (cântată împreună cu Cornel Ilie, Vunk), „Too Late For You”, „All This Time”, „Dorul”...
O voce caldă, bună, puternică, ce transmite optimism şi bucurie de viaţă - şi o personalitate dinamică, efervescentă, Maria Radu se impune pe scena muzicii româneşti ca un real talent, şi nu ca o imagine sexuală ce face play-back în spatele microfonului închis.
Iar acest interviu cu Maria Radu este o exprimare a dorului de valorile adevărate, valori ascunse, din păcate, în spatele unor pseudo-artişti ce invadează şi sufocă scena muzicală românească, sărind în faţă printr-un sclipici ieftin, mixat cu vulgarităţi sonore.
Din dor de Maria Radu, o artistă în adevăratul sens al cuvântului.

imagine

FOTO: Marius Bărăgan

Care a fost momentul în care te-ai decis că vrei să cânţi; cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru muzică?
Ştiu că îmi plăcea să cânt de mică, dar conştient şi serios am început la 14 ani când am cântat cu trupa Solaris pe stadionul Progresul şi am început apoi cursurile Şcolii Populare de Artă (secţia canto). Am făcut în particular teorie şi solfegiu, dar formarea propriu-zisă a fost pe scenă, alături de Direcţia 5 (vechea formulă) şi de Timpuri Noi.

Există o persoană care te-a îndrumat şi te-a încurajat în cariera ta artistică, în mod constant?
Tatăl meu m-a susţinut prin faptul că m-a lăsat să fac ceea ce simt. A avut încredere în mine. Un mic exemplu: la 15 ani am plecat singură la festivalul de la Amara unde am câştigat premiul III (oricum eram de neoprit).

Care sunt maeştrii tăi în muzică?
Am învăţat să cânt de la Whitney Houston, Aretha Franklin, Annie Lennox, Etta James, Ella Fitzgerald, Freddie Mercury etc. Am început cu Whitney (la 14 ani am primit o casetă de la un prieten bun, cu o voce de aur, care mi-a spus că aşa trebuie să ajung să cânt), apoi Aretha, pe la 17 ani, şi Freddie.

Dacă nu ai fi făcut muzică, ce altceva ţi-ar fi plăcut să faci?
Îmi plac mult animalele... Probabil aş fi devenit medic veterinar.



Care este sfatul tău pentru cei care se află acum la începutul carierei muzicale?
Să creadă cu tărie în ceea ce fac şi fără compromisuri.

Ce muzică asculţi?
Ascult de toate, în funcţie de stare: Pulp, Radiohead, Sade, Etta James, Moloko, Dean Martin, Nine Inch Nails, Ultravox, Kings of Leon, Placebo, Groove Armada, Mark Ronson, Bach, Chopin etc.  

Cât timp dedici muzicii dintr-o zi? Ai anumite tabieturi legate de activitatea ta muzicală?
Aproape zi de zi cânt. Când nu am concerte, am repetiţii sau fac vocalize acasă.
Cu o zi înainte de concert fac pauză vocală, iar în ziua concertului mă focalizez numai pe ce am de făcut, beau multă apă, iau vitamina A şi calciu.



Care sunt sentimentele pe care le ai înaintea fiecărui concert? Ai emoţii?
De când mă ştiu am mari emoţii. Din fericire sunt emoţii constructive. Fără emoţii nu poţi transmite nimănui nimic. Am avut şi un blocaj, la un moment dat, la un festival. Am cântat prima strofă şi apoi blank tot cântecul.

Dacă ar fi să te descrii într-un singur cuvânt, care ar fi acela?
Pasională.
imagine

FOTO: Marius Bărăgan

Care este principiul după care te ghidezi în viaţă şi la care nu ai renunţa niciodată?
Întotdeauna am încercat să fac ceea ce simt şi am şi reuşit, în mare parte. Continui să fac acelaşi lucru.

Ce hobby-uri ai?
Îmi place să fac mult sport (schi, role, înot, tenis), îmi plac mult filmele (sunt fan filme clasice, James Bond, Disney etc.), teatrul (Shakespeare, Tudor Muşatescu, Caragiale, Carlo Goldoni, Moliere). Acum ceva ani colecţionam muzică, mai exact casete audio (am aproape 1000); călătoriile... Îmi place enorm să călătoresc.

Care este locul preferat – din calatoriile tale - în care îţi place să revii?
Sunt multe locuri preferate în care m-aş întoarce cu plăcere, dar şi locuri unde n-am ajuns şi îmi propun să ajung în viitorul apropiat. Mi-ar plăcea să revăd Croaţia, în mod special insula Sipan, Toscana, Vancouver, Paris, Londra. Aş vrea să ajung în Australia, Valea Loarrei, Japonia, Santorini, New York... sunt multe.



Dintre mare şi munte, ce ai alege, ca şi destinaţie?
Aş alege marea. Sunt îndrăgostită de soare şi de mare.
imagine

FOTO: Urban Friends Republik

Vorbind de Bucureşti, unde îţi place să ieşi cu prietenii?
Sunt gurmandă şi îmi place să gătesc când am timp, dar de cele mai multe ori mănânc în oraş. Îmi plac mult fructele de mare şi optez pentru Roma de cele mai multe ori, iar pentru o ieşire cu prietenii... Cărtureşti... Prefer ceainăriile.

Care este cartea ta preferată?
Sunt multe şi mi-e greu să aleg numai una.O să-ţi spun câteva care mi-au plăcut foarte mult: Maestrul şi Margareta (Bugakov), Viţelul de aur (Ilf şi Petrov), Portretul lui Dorian Gray (Oscar Wilde).

Ai un citat preferat?
„Mai bine mai târziu decât niciodată”, ”Eu m-am născut ca să iubesc” - Sofocle, „Cine fiind iubit este sărac?”- Oscar Wilde, ”Bărbaţii vânează femeia până când ea îl prinde”.

Dacă ar exista posibilitatea să retrăieşti o vârstă anume, care ar fi aceea?

18 ani cu mintea de acum... Îmi pare rău că n-am avut suficientă încredere în mine atunci şi, în plus, i-aş spune unei persoane foarte dragi (care nu mai este) cât de mult o iubesc.

În ce constă frumuseţea unui barbat?
Nu prea ştiu să-ţi răspund la această întrebare... simţul umorului, rafinamentul... Cam tot ce emană este important.

Dacă ai fi fost bărbat, cine ţi-ar fi plăcut să fii?
Robert Redford, Ludovic al IV-lea, Robert Downey jr, Roger Vadim, Paul Newman, David Bowie...

Cu ce cântăreţ internaţional ţi-ar plăcea să cânţi?
Deci nu cântăreaţă...? Bono, Jarvis Cocker (Pulp), Brian Molko.



Dintre cântecele tale, ai unul de suflet, pe care să îţi placă cel mai mult să îl cânţi?
Nu e corect să-ţi spun că îmi place un cântec mai mult decât altul... O parte din ele le-am compus eu, iar pe cele compuse de alţi compozitori, am ales să le cânt. Toate îmi sunt dragi şi mă reprezintă.

Imaginează-ţi o lume fără muzică... Cum ai vedea-o?
Nu pot să-mi imaginez o lume fără muzică. Dacă vrei neapărat... o lume moartă.

Care sunt calităţile pe care le apreciezi cel mai mult la cineva?
Simţul umorului, simţul responsabilităţii, rafinamentul, generozitatea...

Care sunt lucrurile care te binedispun şi îţi redau încrederea după o zi rea, obositoare?
Un suc cu prietenii cei mai buni, un film bun sau un masaj.



Dar cele care, din contră, îţi creează o stare de rău sau disconfort?
Lucrurile făcute pe ultima sută de metri, faptul că uneori trebuie să protejez orgoliile prosteşti ale anumitor oameni, lipsa bunului simţ... sunt multe. M-am născut cu o bază optimistă din fericire şi încerc să le creez şi celor din jur o stare de bine.

De ce îţi este frică?
De război, cutremur...

Ce ţi-ar plăcea să mai experimentezi, dar nu ai riscat până acum?
Mi-ar plăcea să sar cu paraşuta, surfing...

Care este ţinuta vestimentară preferată şi în care te simţi cel mai confortabil?
Îmi place să mă îmbrac lejer... casual, cum se spune.

Dar parfumul preferat?
Rumeur (Lanvin), Chloe (Chloe), Prada Milano.
imagine

FOTO: Marius Bărăgan

Cine îţi creează ţinuta vestimentară de scenă?
Stilistul şi prietenul meu bun, Emilian Ciobanu, şi o altă prietenă bună şi talentată, Lena Criveanu.

La ce proiect lucrezi acum şi cu cine colaborezi?
În urma colaborării mele cu brandul „Syoss”(Henkel) a rezultat piesa „Miss everything” care a apărut pe un cd promoţional şi un videoclip care va apărea spre sfârşitul lunii septembrie. La această piesă am lucrat tot cu George Popa, iar pe partea video, tot cu Alex Gelerther şi Ionuţ Staicu.

Câteva cuvinte pentru cititorii noştri...?
Le doresc multă sănătate şi să aibă zâmbetul pe buze.

Mulţumiri Alinei Buleanu, RedCarpetMedia

Interviu publicat în revista Business Woman Magazine
Interviu realizat de Lăcrămioara Opriş



Taguri: Maria Radu Solaris Direcţia 5 Timpuri Noi Van Noizz Cornel Ilie Vunk Lăcrămioara Opriş


Voteaza acest articol:

<< back citeste toate articolele acestui calator celebru
0 comentarii adauga comentariul tau
Nici un comentariu.

 
Nickname:
Email:
Comentariu:
Cod de securitate:
maptcha + maptcha =