Sankt PetersburgAutor & foto Florin Chirila la data 31 Octombrie 2012

  •  
(178 voturi)

Petru cel Mare a întemeiat în 1703 o nouă capitală pentru împărăţia ţarilor, un oraş construit de la zero, după standarde occidentale. Un oraş care trebuia să dea măsura noii orientări inaugurate de tânărul şi educatul ţar: spre Europa, nu spre stepele Asiei. Nu avea cum să-şi imagineze atunci că ambiţia sa de a clădi acest veritabil showroom al măreţiei imperiale ruse avea să nască, după mai bine de două veacuri, ambiţia altora de a da de pământ cu ambiţia imperială şi de a pune în loc un alt showroom.

imagine

Într-adevăr, dacă stau şi mă gândesc bine, Sankt Petersburgul are de peste 300 de ani un destin de showroom. De la Petru încoace, toţi conducătorii Rusiei aici au etalat tot ce-au putut produce mai bun în materie de civilizaţie, cultură, arte, moravuri. Țarii au îmbogăţit oraşul cu palate, parcuri, bulevarde largi, biserici splendide, purtând amprentele mai tuturor stilurilor arhitectonice care au bântuit Europa. Bolşevicii au adăugat propria strategie de PR, dorind să proclame victoria proletariatului fix aici, în capitala celui mai autocrat imperiu al Europei. În plus, l-au şi rebotezat după numele apostolului bolşevismului, apoi au marketat asediul Leningradului ca pe cea mai glorioasă pagină din istoria omenirii.
Astăzi, revenit la numele originar, St Petersburgul este showroomul industriei turistice a Rusiei (dealtfel mult prea anemică faţă de potenţialul acestei imense bucăţi din uscatul planetar).
imagine

Scara principală a Palatului Imperial – Muzeul Ermitaj

Din câte am putut observa, principala atracţie turistică cu care sunt îmbiaţi vizitatorii străini nu este nici strălucirea imperială, nici moştenirea sovietică, ci nopţile albe din perioada solstiţiului de vară, atunci când doar spaţiul generos, pieţele aerisite şi bulevardele largi camuflează magnitudinea invaziei turistice, cu nimic mai prejos ca la Viena sau Praga.
imagine

Pod peste Neva, care se ridică la 1 noaptea, spre delectarea cohortelor de turişti de pe cheiuri

Noi am ajuns în St Petersburg pe la mijlocul lui mai – deja o perioadă destul de animată, dar în limite rezonabile, pentru că nopţile albe încă nu au început. Din punctul meu de vedere ăsta e chiar un avantaj: Petersburgul are o iluminaţie nocturnă atât de atrăgătoare, încât ar fi chiar păcat să o ratezi într-o noapte albă! E adevărat că şi în mai, dacă vrei să vizitezi oraşul pe întuneric, ai la dispoziţie cu mare indulgenţă vreo 3 ore pe noapte, evident cele mai nepotrivite pentru metabolism.
imagine

Muzeul Ermitaj
imagine

Fortăreaţa Petropavlovsk, nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat oraşul Sankt Petersburg
imagine

Kunstkamera (Muzeul de Antropologie şi Etnografie) – primul muzeu fondat în Rusia, chiar pe vremea lui Petru cel Mare

Desigur, dacă eşti nemulţumit de acest aspect şi vrei musai Petersburg by night, n-ai decât să te duci acolo în decembrie, când poţi face lejer tura de noapte în timpul zilei, cu o scurtă pauză de prânz. Ca să nu mai vorbim că, dacă eşti pasionat de muzee şi vrei să iei Ermitajul la bani mărunţi câteva zile la rând, iarna e cel mai bun moment, când întunericul şi frigul de afară nu te distrag de la preocupările artistice iar preţurile la cazare sunt ceva mai mici.
imagine

Sala Italiană din Muzeul Ermitaj
imagine

Sala Tronului, sau a Sfântului Gheorghe, Muzeul Ermitaj

În Rusia post-bolşevică, simbolurile comunismului sunt departe de a fi dispărut. Ele sunt păstrate, retuşate, îngrijite, iar la zi de mare sărbătoare (cum ar fi Ziua Victoriei pe 9 mai sau Oktoberfestul pe 7 noiembrie) ţinute la mare cinste.
imagine

Pod peste Neva împodobit cu Steaua Roşie bolşevică, cu ocazia celebrării Zilei Victoriei (9 mai)
imagine

Statuia lui Serghei Kirov, mare mahăr comunist din anii 30, de care Stalin nu a ezitat să se descotorosească prin asasinat atunci când nu l-a mai considerat util

Desigur, comunismul este o parte a istoriei lor, nu o poţi şterge cu buretele. Dar pe logica asta (care în general e dată ca argument pentru persistenţa comunismului la nivel de simbolistică, ba chiar dincolo de acest nivel) m-aş aştepta – nu-i aşa? – ca şi în Germania să găsesc zvastici şi statui de-ale lui Hitler. La urma urmei şi nazismul e o parte a istoriei Germaniei, nu?... Ah, pardon, nazismul e o ideologie criminală, în timp ce comunismul este visul de aur al popoarelor, curmat brusc de nenorociţii de imperialişti...
imagine

Efigia lui Lenin la loc de cinste pe faţada palatului Mariinski (sediul administraţiei locale a oraşului)
imagine

Chiar dacă nu mai are difuzarea din vremurile de glorie, ziarul Pravda există şi se simte bine

... care imperialişti se bulucesc ca zevzecii la tarabele negustorilor de suveniruri să-şi ia câte un chipiu cu stea roşie, o brichetă cu secera şi ciocanul sau un tricou cu moaca lu’ Neînhumatu’. O fi câştigat Occidentul războiul rece, dar Lenin a câştigat bătălia de public relations, cu armele duşmanului!
imagine

Crucişătorul „Aurora”, ale cărei lovituri de tun au dat semnalul izbucnirii revoluţiei bolşevice. Azi, mare atracţie turistică.

Dincolo de toate astea, amalgamul de slavă imperială şi reziduuri comuniste alcătuiesc un oraş prietenos şi atrăgător, pe care-l putem numi Sankt Leninsburg. Pe străzile lui largi se îmbulzesc limuzinele luxoase ale noii artistocraţii economice cu Lăzile şi Nivele amărăştenilor, iar printre toate acestea slalomează nebuneşte motoare ambalate la maximum de tineri demenţi. La tot pasul vezi rusoaice drăguţe şi îngrijit îmbrăcate şi încălţate (mai ales încălţate, de la omniprezentele magazine de încălţăminte, mai toate de damă). Tineri guralivi, dar şi vârstnici, umblă cu băutura în mână pe stradă – bere, vin, şampanie, gin tonic, orice are alcool; chestia cu votca e oarecum vetustă: atâta vreme cât există băutută de toate felurile pe toate drumurile, nimeni nu se mai cramponează de ea. Și toată băutura e cumpărată de la alimentara şi desfăcută pe loc. Oricât ar părea de paradoxal, în Rusia (sau cel puţin în St Petersburg) ideea de a-ţi deschide o cârciumă e una din cele mai păguboase idei de afaceri posibile.
imagine

Grădinile şi fântânile palatului de vară de la Peterhof, o replică – unii zic chiar mai reuşită – a celui de la Versailles
imagine

Biserica „Mântuitorului pe sângele vărsat”, ridicată pe locul unde, în 1881, a fost asasinat ţarul Alexandru al II-lea

Dacă nu eşti într-un punct de interes turistic (hotel, muzeu, talcioc de suveniruri) e destul de greu să găseşti pe cineva care să ştie engleza. Neajunsul – oarecum surprinzător într-un oraş turistic de calibrul Petersburgului – e compensat de amabilitatea şi bunăvoinţa de a te ajuta ale localnicilor, în general crescătoare cu vârsta. Într-adevăr, oricâte bube în cap ai vrea să găseşti epocii comuniste, nu poţi să nu admiţi că educaţia civică şi instrucţia de care au beneficiat leningrădenii din vremurile lui Hruşciov şi Brejnev nu prea mai au corespondenţă în epoca lui Putin (nu că pe la alţii ar fi mai bine... ). Fără a avea volubilitatea şi familiraritatea tinerilor petersburghezi, distincţia pe care leningrădenii vârstnici o adaugă cordialităţii cu care ţi se adresează impun imediat respect. Acelaşi respect pe care simţi că ei ţi-l arată în mod natural, fără artificialitatea discretă, dar totuşi sâcâitoare pe care o observi la vestici.
imagine

O parte din imensul palat al Amiralităţii
imagine

Mănăstirea Smolnîi, o sinteză de stil baroc cu tradiţia rusească

La St Petersburg eşti în Europa, dar şi în Rusia. Eşti într-o capitală imperială, dar înconjurat de semnele comunismului. Ai viaţă de noapte, deşi afară e ziuă. Sunt puţine şanse să te plictiseşti într-un asemenea loc.
imagine

Autor & foto Florin Chirila
drumetuleclectic.ro
Acest articol este o contributie exclusiva a autorului pentru Amintiri din Calatorie



Taguri: Sankt Petersburg Rusia Petru cel Mare Muzeul Ermitaj Neva Petropavlovsk Kunstkamera Mănăstirea Smolnîi


Voteaza acest articol:

<< back citeste toate articolele acestui utilizator
0 comentarii adauga comentariul tau
Nici un comentariu.

 
Nickname:
Email:
Comentariu:
Cod de securitate:
maptcha + maptcha =