HebrideleAutor: Florin Chirila la data 25 Noiembrie 2011

  •  
(227 voturi)

Violonceii şi fagoţii enunţă o temă misterioasă, gravă, coborâtă parcă din negurile Nordului. Viorile şi contrabaşii ţin isonul în si minor. Tema modulează ascendent, încurajată de suflătorii de lemn al căror sunet îndepărtat pare a evoca chemarea unor păsări marine. Viorile preiau tema din nou în si minor, aşternând-o peste freamătul mării care se aude acum la viole şi violoncei. Negurile se risipesc, peisajul se luminează treptat în Re major, iar din mijlocul mării apare, la semnalul triumfător al trompetelor, o maiestuoasă stâncă de bazalt, cu o grotă monumentală - Grota lui Fingal - săpată în trupul ei de apele mării.

imagine

Este insula Staffa, una din cele mai timpurii atracţii turistice ale arhipelagului Hebridelor, iar muzica ce se aude este uvertura „Hebridele”, rod al imaginaţiei unuia dintre primii turişti (în înţelesul modern al termenului) care au vizitat fascinantul arhipelag aflat în largul coastelor vestice ale Scoţiei: Felix Mendelssohn-Bartholdy.
imagine

Este prima noastră zi plină în Hebride. Pe puntea micului vas de agrement ploaia cade sâcâitor. Toţi ceilalţi turişti s-au adăpostit sub copertină, doar eu înfrunt stoic şiroaiele, sorbind cu nesaţ aerul Nordului şi sperând să surprind prin binoclu ceva specii de păsări inedite pentru vizitatorul din Câmpia Dunării de Jos. Insula Staffa e la nici 500 de metri, dar silueta ei e mai lesne descifrabilă din partitura lui Mendelssohn decât prin negurile Scoţiei. Aici legenda spune că era capătul unui pod construit cândva peste mare de un uriaş, Fionn mac Cumhaill, pentru a veni să lupte cu un rival de-al său scoţian, iar podul, numit Giant’s Causeway, pleca de undeva din provincia Ulster (actuala Irlandă de Nord).
imagine

Formaţiuni bazaltice caracteristice pe insula Staffa

Vremea e capricioasă în Scoţia, şi mai ales în Hebride, insule expuse destul de direct toanelor celebrului Gulfstream. E capricioasă în sensul că nu plouă chiar tot timpul: uneori, pe neaşteptate, te trezeşti cu răstimpuri de vreme bună, care pot dura chiar şi o zi întreagă ! Dacă eşti fotograf şi prinzi aşa o zi, trebuie să fii mai vigilent decât străjerii castelului Dunvegan: lumina se poate modifica de la un minut la altul, pentru că, orice-ar fi, norii nu dispar complet de pe cer iar mişcarea lor haotică pare a schimba peisajul cu totul.
imagine

Vedere de pe terasa castelului Dunvegan (insula Skye)

Pare straniu, dar Scoţia este unul din locurile unde creştinismul a pătruns de timpuriu. E adevărat că noi, românii, ne-am născut creştini, certificatul nostru de botez fiind semnat de însuşi Sf. Apostol Andrei.  Atâta că certificatul nu prea e de găsit, iar dacă se găseşte, numele de pe el sigur nu-s româneşti... În schimb  despre creştinarea Scoţiei se ştie destul de exact când, de unde şi cu cine a început.
imagine

Abaţia de pe insula Iona a fost fondată în anul 563 (cam odată cu Sf. Sofia de la Constantinopol), de un călugăr venit din Irlanda: Sf. Columba. De aici, din Iona, a pornit apoi campania de evanghelizare a scoţilor şi picţilor.

Forma cea mai reprezentativă a organizării social-politice a Scoţiei medievale era clanul. Un clan de-ăsta, al cărui nume începea musai cu Mac (Leod, Lean...), stăpânea o bucată de Scoţie (în cazul Hebridelor – minim câte o insulă), bucată asupra căreia avea drept de viaţă şi de moarte. Fiecare clan îşi avea reşedinţa într-un mândru castel, a cărui splendoare trebuia să dea seamă de puterea şi valoarea clanului.
imagine

Castelul Duart (insula Mull) – fieful clanului MacLean, care stăpânea mai multe insule dintre Hebridele Interioare, unul din cele mai importante clanuri scoţiene. Castelul datează de prin sec. XIII.
imagine

Vedere de la Castelul Duart
imagine

Castelul Dunvegan (insula Skye), unde de peste 800 de ani îşi are sediul clanul MacLeod of MacLeod (eu unul am înţeles din prima, că nu-s greu de cap, dar mă rog...)

 În treacăt fie vorba, se pare că tocmai am descoperit şi noi binefacerile acestui sistem, România fiind azi împărţită la rândul ei între clanuri. Cu deosebirea că numele acestora nu începe cu Mac, ci se termină cu -aru: Cămătaru, Clămparu...
imagine

Un mic conac construit în stil tradiţional scoţian

Cine n-a auzit bancuri cu scoţieni ?... Pe cât de amuzante, pe atât de lipsite de bază reală, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Mi s-a întâmplat ca, la o trecere cu ferryboatul (una din multele pe care le-am executat tot sărind dintr-o insulă în alta), taxatorul să mă-ntrebe ce vârstă are Mihnea (copiii sub 5 ani nu plătesc bilet). L-am informat cu regret că are 6 ani, iar funcţionarul mi-a răspuns cu un zâmbet complice: „OK, deci e sub 5 !” Cât de departe de clişeele pe care le vânturăm cu dezinvoltură prin partea asta de continent, şi cât de departe de lăcomia multor gestionari hrăpăreţi din turismul nostru (dealtfel la fel de sezonier ca şi al lor, că nu prea-ţi vine să te duci în Scoţia pe timpul iernii, când singurul lucru pe care-l poţi face lejer pe lumina zilei este să iei masa de prânz...) !
imagine

Cu ferry-ul din insulă în insulă

E drept, mi s-ar putea contra-argumenta că a cere 3 lire sterline pe un prăpădit de zar lucrat manual din os într-un atelier tradiţional de olărit e totuşi un semn de avariţie. Dar în câte alte locuri din lume oare turiştilor nu li se ia cu zâmbetul pe buze o pălărie de parale pe tot felul de nimicuri, fără ca despre acele locuri să circule glume rău-voitoare cu personaje gen Hagi Tudose ?...
imagine

Peisaj scoţian cu soare şi nori negri

Hebridele sunt alcătuite din vreo câteva zeci de insule şi insuliţe, ale căror dimensiuni variază cam de la minuscula stâncă Staffa până la Harris and Lewis, a doua insulă ca mărime din arhipelagul britanic, după Britania propriu-zisă (interesant că Harris and Lewis sunt, în fapt, o singură masă de uscat; demarcarea este strict administrativă, dar nu coincide perfect cu cea geografică, ce constă într-un istm care desparte jumătatea mai mare – Lewis – de jumătatea mai mică, Harris; şi mai interesant este că celebrul tweed de Harris se fabrică, de fapt, pe Lewis...).
imagine

Aşezare rurală pe insula Lewis

Din toate aceste câteva zeci de insule, noi am vizitat vreo cinci pe parcursul unei săptămâni. Pentru o astfel de performanţă e musai nevoie de maşină, pentru că altfel vei petrece majoritatea timpului pe drum, folosind o reţea de transport public anemică şi aproximativă. Singurul transport public cu adevărat performant în Hebride este ferryboatul; pe uscat însă eşti fiul ploii, dacă n-ai maşină. Din acest motiv am ajuns să mă specializez şi în şofatul cu volan pe dreapta, pe partea stângă a drumului. Mă rog, chestia cu partea stângă a drumului se aplică doar acolo unde drumul chiar are şi o parte dreaptă, pentru că o bună parte din şoselele de pe insule au o singură bandă, iar întâlnirile faţă-n faţă se rezolvă cu ajutorul unor alveole („passing places”), ce-i drept destul de numeroase, în dreptul cărora şoferii care se intersectează sunt obligaţi de o lege nescrisă să îşi facă, zâmbind, un semn prietenesc cu mâna.
imagine


După câteva zile de alveole credeţi-mă că faci scurtă la mână iar muşchii feţei se rigidizează într-un rictus caraghios. Partea bună este însă calitatea impecabilă a asfaltului pe aceste şosele de jucărie.
imagine

Portul Tobermory (insula Mull)
imagine

Deşi în general ţărmurile Hebridelor sunt stâncoase, există şi plaje splendide cu nisip fin. Cam aşa arată ele în miezul verii (Calgary Beach, insula Mull; mai jos: plaja de la Eoropie Bay, insula Lewis)
imagine


Pentru un păsărar de mare angajament ca mine, venit de la Gurile Dunării (mă rog, nu chiar, dar de acolo aşa se vede), Hebridele sunt un rai al păsărilor. Poate n-or fi ele atât de variate ca în Deltă, dar în mod sigur sunt altceva decât se vede pe la noi. E suficient să ajungi pe un ţărm stâncos (ceea ce nu e deloc greu de găsit pe insulele astea), să-ţi alegi o poziţie comodă  şi să stai acolo cu binoclul spânzurat de gât. De restul se ocupă păsările.
imagine

Cormoran moţat (Phalacrocorax aristotelis)
imagine

Alce cu oglindă (Cepphus grylle) pe insula Staffa
imagine

Corb de mare (Morus bassanus)
imagine

Pereche de fulmari la cuib (Fulmarus glacialis)
imagine

Pescăruş cu trei degete (Rissa tridactyla)
imagine

Scoicar (Haematopus ostralegus)
imagine

Pufinul (Fratercula arctica), unul din simbolurile turistice ale insulelor Hebride (o siglă uzuală pe uşile magazinelor reprezintă un pufin într-un cerc roşu, tăiat cu o bară roşie, sub care scrie „No puffin”; mie mi-a trebuit ceva timp să mă prind...)
imagine

Un pescăruş negru (Larus marinus) hrănindu-se din rămăşiţele pământeşti (sau mai degrabă acvatice) ale unei foci
imagine

Că vorbeam de foci, să nu credeţi că păsările sunt singura manifestare de wildlife în Hebride. Aici, Phoca vitulina
imagine

Şi un iepuraş: Oryctolagus cuniculus.

Aflându-mă într-un astfel de loc – anume Butt of Lewis, extremul nord al Hebridelor şi cel mai nordic punct în care am ajuns vreodată - am vrut, pe lângă păsări şi peisaj, să fac nişte poze cu apusul soarelui în mare. Pe la 8 seara încă eram vivace şi în formă, dar pe la vreo 10 mă cam doborâseră oboseala, foamea şi somnul, iar soarele nu dădea semne că ar avea de gând să intre prea curând la apă. Aşa că am luat-o către pensiune, unde m-am culcat pe la 11, trăgând bine ştorurile ca să nu mă deranjeze soarele care bătea fix în geam. Dealtfel, cât am stat prin Highland în miez de vară, nu-mi amintesc să fi văzut întuneric decât o dată pe la vreo 2 noaptea, când m-am trezit să beau nişte apă.
imagine

imagine

imagine

Unde pământul face loc mării: Butt of Lewis

Pentru amatorii de drumeţii, insula Skye este de departe la pièce de résistance a Hebridelor. Tablouri incredibile, munte şi mare concubinând viguros sub un cer care este el însuşi un spectacol, ameţitoare ciudăţenii naturale, toate legate prin poteci suficient de cuminţi ca să nu-ţi ia puţina răsuflare pe care ţi-o mai lasă peisajele de vis.
imagine

imagine

imagine

Imagini din locul numit The Old Man of Storr – nişte formaţiuni stâncoase amintind şi ca aspect, şi ca nume de Babele noastre din Bucegi
imagine

Alte manifestări bazaltice la Kilt Rock, tot pe insula Skye
imagine

Vedere către munţii Cuillin dinspre Elgol
imagine

În Parcul naţional Quiraing (se citeşte aproximativ Chireng), nordul insulei Skye
imagine

Orăşelul Broadford

Nici amatorii de activităţi mai sedentare nu au a se plânge în Hebride, şi în general în Scoţia. Practic nu există insulă mai răsărită care să nu aibă măcar o distilerie tradiţională, care se poate vizita şi de unde poţi cumpăra, evident, whisky scoţian de cea mai bună calitate, din sortimente care nu prea sunt de găsit în rafturile supermarketurilor, nici măcar la ei.
imagine

Distileria din Tobermory (Mull), aflată chiar lângă port

Există şi dezavantajul major că în Scoţia nu se mănâncă nici pe departe atât de bine pe cât se poate bea: mai mult decât la tradiţionalul mic dejun britanic cu ou fiert şi la omniprezentul fish and chips nu poţi spera, decât dacă ai norocul să-ţi iasă în drum vreo trattorie italiană unde să mănânci paste pe săturate.
imagine

Oraşul Stornoway, principala aşezare de pe insula Lewis

Aş mai spune câte ceva şi despre limba scoţiană (Scottish Gaelic), dacă ar avea o oarece relevanţă dincolo de aspectul strict etnografic: practic nimeni nu o mai vorbeşte, la fel ca şi limba-soră din Irlanda (ţară de care istoria Scoţiei a fost mult mai legată la începuturile Evului Mediu decât de restul Britaniei, după cum am văzut deja din exemple din zona religioasă şi mitologică).
imagine

Sanctuarul neolitic de la Callanish (Lewis). Datat între 2900-2600 î. Hr, pare a fi chiar mai vechi decât mult mai celebrul Stonehehge. Ulterior i s-au ataşat şi legende de sinteză păgâno-creştină, în care apar din nou nelipsiţii uriaşi, foarte populari, pare-se, şi pe plaiurile hebrideene.

Singura influenţă vizibilă pe care această limbă celtică o mai are în ziua de azi constă în pronunţia abracadabrantă pe care scoţienii o dau limbii engleze, în special în zonele mai izolate. Aşa că dacă mergeţi vreodată în Scoţia şi vă faceţi iluzii că ştiţi suficientă engleză, veţi avea un şoc: nu ştiţi nimic !
imagine

Inverness. Nu e în Hebride, ci pe „mainland”, dar e capitala neoficială a Ţinutului de Sus (Highland).

Minorul inconvenient lingvistic nu este totuşi de natură a tăia din entuziasm celui care îşi doreşte cu adevărat să cunoască splendorile naturale ale Hebridelor. Abia răul de mare ar fi un argument mai serios, având în vedere specificul locului. Dar dacă a supravieţuit Mendelssohn, luăm o felie de lămâie în gură şi-om supravieţui şi noi. Audiţie plăcută !
imagine


Autor & foto Florin Chirila
www.florinsadventours.blogspot.com

Acest articol este o contributie exclusiva a autorului pentru Amintiri din Calatorie


Taguri: Scotia Hebride Mull Skye Lewis Harris Iona Tobermory ferryboat Inverness Callanish Mendelssohn bazalt Staffa Storr Cuillin Quiraing Stornoway St. Columba Irlanda Gaelic Highland Duart Dunvegan clan castel MacLeod pufin Florin Chirila


Voteaza acest articol:

<< back citeste toate articolele acestui utilizator
3 comentarii adauga comentariul tau
Dan Pascu a scris pe 4 Decembrie 2011, ora 09:04
excelent articol, felicitari autorului. Mi-a placut foarte mult, este bine scris, documentat si fotografiile sunt foarte bune
Marina Petrescu a scris pe 4 Decembrie 2011, ora 21:12
superb articolul, felicitari Florin si sper sa ne incanti si pe viitor cu asemenea articole :)
Florin Chirilă a scris pe 5 Decembrie 2011, ora 07:02
Mulțumesc frumos, sunt onorat. Până la o nouă apariție, puteți căuta și alte asemenea la adresa de sub semnătură :)

 
Nickname:
Email:
Comentariu:
Cod de securitate:
maptcha + maptcha =