Magura - Poveste de copiiScris de: private_rayen la data 3 Februarie 2011

  •  
(146 voturi)

Fiecare cuvânt va fi un fulg, iar fulgii scrişi vă vor convinge, că la noi e altfel, la noi ninge...Iar noi, cu rucsacii în spate puşi, departe de oraşe duşi, porneam spre plaiuri măgurene, urcând dinspre Zărneşti, alene...Ne-am echipat cu cele necesare, priveam spre cer...nu-i deloc soare, dar nu-i nici urmă de ninsoare. Pentru o clipă puţin trişti, suntem voinici deci, nu ne dăm învinşi...plecăm să admirăm culori din toamna ce-a trecut, însă paşii noştri nu ne poartă mult, când brusc, prin gesturi fericite, ne arătam cum iarna va picta, culori de vis, dar viscolite...

imagine

imagine

Pe lângă noi, dinspre Prăpăstii curgea, un râu...ce-n murmur ne zicea, povestea lui şi-altora, care spre Crai de-aici porneau, prin glasurile lor cântau, acorduri care-i îndemnau...să urce cât mai sus, să fure-n ochii lor, culorile bătrânului apus...apoi, privind făr' de răspuns, luminile se sting... iar orizontu-i negru , monoton, şi ei coboară la frontală, întorşi de pe vârful La Om....
imagine

Pădurea tresare, pădurea îngheaţă, va fi probabil albă...dis de dimineaţă; Iarna îi fură şi ultimile culori, pădurea foşneşte...iar noi o privim , cuprinşi de fiori. Bacovia o va scrie-n culorea de plumb, tristă şi gri, departe de orice Pastel, semnat V. Alecsandri. Pădure, colţ uitat de culori - stingher, Tu vei trosni de doruri şi de ger...
imagine

imagine

imagine

Plecaţi de minute douăzeci, prin lumea fiorilor răcoritori de reci, ajungem la Fântâna lui Botorog - loc plin de prietenie; ea-i prietenă cu toţi, pe toţi ne ştie...fiindcă pe-aici toţi am trecut, şi eu frumos...şi tu, urât, i-am citit povetea de demult, ne-am răcorit un pic, sau sticla ne-am umplut...
imagine

De-aici, spre Măgura cărarea-n pieptiş apucăm, conduşi de bandă roşie, marcajul ce-l urmăm...
imagine

imagine

Prin fiecare pas făcut, zâmbeam din ce în ce mai mult, iar iarna...iarna, povestea noastră o scria, iar noi zâmbeam când câte-un fulg, pe nasul nostru se topea...
imagine

Hai să zâmbim, copii din nou să fim, avem aripi, putem zbura...Ca doi vulturi strigând: "Ce pana mea" (sau pana ta). Aici e locu-n care timpul se va opri, şi prin secundele-nghetate-n fulgi ne va şopti: " Felicitări, voi n-aţi uitat să fiţi copii!"
imagine

imagine

imagine

imagine

Iar eu...în braţe te ţineam, erai copila mea, iar eu... copilul tău eram; ce dacă de frig tremuram, ce dacă ne priveam cuprinşi de fulgi şi glazuraţi de promoroacă...suntem doar doi copii; Deci, iarnă te întreb: "Îmi laşi iubita mea, la joacă ?"
imagine

Acum...să revenim...liberi să fim...De motto să ne amintim: "Ce pana mea"... suntem vulturi şi aici e craca mea...ba nu...a ta, ba nu...a mea... ba nu...şi tot aşa...
imagine

imagine

Şi-n zborul nostru am ajuns în sat, timp de o oră am urcat, Cabana Gura Râului în urmă am lăsat, dar la ea ne vom întoarce, mai pe înserat, căci din Măgura mergem spre Peştera, la colindat.
imagine

imagine

Aici, totul este pudrat de nea, căpiţele parcă-s de frişcă, vântul bate din ce în ce mai tare, pişcă; Dar sufletele noastre cuprinse de bucurie, pe noi, ne face să simţim că vântul doar adie...Aici suntem personaje de poveste, iar vouă, acum, vă dăm de veste...că iarna, aici, a vrut să scrie, volumul: "Despre feerie".
imagine

imagine

imagine

De la intrarea noastră-n sat, varianta spre Mănăstirea Peştera era de preferat, aşa că la primul indicator spre dreapta am apucat...(Măgura - Mănăstirea Nouă din Peştera - cca 1h - timp aproximat).
imagine

În pragul unei case ne-aştepta, o bătrână şi povestea sa, o salutăm impresionaţi de simplitate, ea ne zâmbeşte - semn de bunătate, "drum bun" cu glasu-i cald ea ne urează, spunându-ne că Domnul, cărarea noastră o veghează...
imagine

Gospodăriile par încremenite, apăsate parcă de zăpada grea, iar dincolo de vise troienite...se aude un glas inedit...un fel de colind...behăit: "Iarna-i grea, omatu-i mare, Viaţă grea şi oaia are".
imagine

Coşbuc cu siguranţă m-ar fi invidiat, uliţa mea e mai frumoasă, cu straie albe, de mireasă; Copacii solitari şi ninşi, cuprinşi de alb, de alb surprinşi...stau singuri îmbrăcaţi de ger, cerând prin trunchiuri degerânde, aceleaşi albe ierni, de ger mai blânde....
imagine

imagine

imagine

Ţinutul meu de alb, primeşte-ne în apropierea ta, şi lasă-ne pe noi, cum ai lăsat fulgii de nea, s-atingă vraja ta...pe sub copaci de-argint cărarea-ţi vom urma...şi-n versuri noi vom povesti...simpla poveste-a ta...narată prin emoţii de copii.
imagine

imagine

imagine

imagine

În faţa noastră se-nălţa, noua Mânăstire din Peştera, până aici am făcut, poate o oră, sau poate-un pic mai mult. Prin spate, de-aici dealul îl vom urca, pân' vom ieşi pe forestier, de unde vom avea...30 de minute albe, până la Folea.
imagine

Secundele în alb s-au scurs, ne-au viscolit tot drumul cel parcurs...dar am ajuns îmbujoraţi şi ninşi, eram haioşi, de ger cuprinşi, dar vinul fiert ce ne-aştepta...era...mmmm, destul era ....
imagine

Si-acum, mai îndulciţi, mai încălziţi...foarte frumos primiţi, le mulţumim pentru cum ne-au tratat, e timpul iar de colindat...acum când seara s-a lăsat, vom merge înapoi, din sat în sat ...pe drumul alb, cu zahăr pudră presărat...doar noi, copiii frigului...mergând spre Gura Râulului.
imagine

imagine

imagine

imagine

imagine

Din ce în ce mai frig, din ce în ce mai viscol, dar noi stăm uniţi...unii doar tac, alţii doar clănţăne din dinţi...dar uneori, şi viscolul are farmecul său...e atât de bine, e bine de rău...şi fulgii cad, nu se opresc, nici noi nu ne oprim, sub noi zăpezile trosnesc.
imagine

imagine

Luminile îmbracă zăpada în straie de portocaliu, albul e ca un fard...atât de colorat, atât de viu, până când, pe uliţe, luminile se sting, zorii iar vin şi dimineţile înving...
imagine

imagine

Cu fiecare fulg, 120 de minute au nins, gerul ne-a îmbrăţişat, dar nu ne-a învins...plimbarea prin povestea de iarnă s-a încheiat; Iar noi, copiii cei cuminţi (trosnind mai devreme din dinţi), întorşi prin nămeţi de la colindat, îţi mulţumim natură, încă o dat'.
imagine

imagine

În dimineaţa următoare, cine e la joacă oare?
imagine

imagine

imagine

imagine

imagine

Iar voi, ce m-aţi urmat...şi suportat...acum e timpul când vă voi mulţumi...În primul rând că n-aţi uitat să fiţi copii!
imagine


Autor : Catana Cristian-Alexandru


Taguri: Magura Pestera Piatra Craiului Zarnesti Magura - Poveste de copii Gura Raului Casa Folea Cristian-Alexandru Catana


Voteaza acest articol:

<< back citeste toate articolele acestui utilizator
4 comentarii adauga comentariul tau
lacra a scris pe 5 Februarie 2011, ora 00:40
poezie si pictura... VOTAT!
mihai a scris pe 25 Februarie 2011, ora 16:21
Fain:) Votat
Criss a scris pe 28 Februarie 2011, ora 12:19
votat
Michael a scris pe 1 Martie 2011, ora 21:39
votat

 
Nickname:
Email:
Comentariu:
Cod de securitate:
maptcha + maptcha =